Detalii aici:
http://ziarulunirea.ro/un-primar-mic-vs-un-taran-urban-mare-erwin-albu-ofera-o-noua-lectie-despre-curaj-si-cum-sa-iti-aperi-drepturile-331824/
De regulă, „Primarul de Codlea”, se izolează în instituțiile publice, în locurile întunecoase, ferit de lumina zilei, la adăpostul pânzelor de păianjen. Îi plac foarte mult primăriile pentru că acolo a găsit mediu propice, umed, călduț și potrivit de răcoros. Așa cum îi place lui. Dar mai și avansează în posturi cheie cu și mai multă umbră, umezeală și căldură, însă cu mult mai puțină liniște, iar asta nu prea-i place.
Pentru a-și asigura statutul și în vederea menținerii privilegiilor, el și cei asemeni lui, au intoxicat societatea românească, cu termenul de „băieți deștepți”.
Problema cea mai mare este că oamenii încă nu-și dau seama că „Primarul de Codlea” nu doar trăiește bine de pe spatele lor, ci îi urăște de-a dreptul și este în stare să facă orice pentru a-i șterge de pe fața pământului.
Așa să ne ajute Dumnezeu, Natura, Străbunii sau oricine doriți dumneavoastră numai să ne apucăm de treabă și să o facem!
România suntem fiecare dintre noi! Hai România, oriunde te-ai afla!
http://ziarulunirea.ro/un-primar-mic-vs-un-taran-urban-mare-erwin-albu-ofera-o-noua-lectie-despre-curaj-si-cum-sa-iti-aperi-drepturile-331824/
Oare câți
„Primari de Codlea” are România?
De la bun început vreau
să precizez că „Primar de Codlea” tocmai a devenit o categorie
politică, o însușire și o stare de spirit pe care aleșii locali
o au sau o dobândesc pe parcursul mandatului și nicidecum nu se
referă la persoana actualului primar al municipiului Codlea, din
județul Brașov, despre care vreau să cred că este un bun cetățean
și un familist convins. Ba mai mult, un creștin exemplu în urbea
ale cărei hățuri le mânuiește cu atâta dexteritate.
Dacă acum e clar pentru
toată lumea voi continua.
Scurtă
descriere - calități și defecte. Moralitate și caracter. Prezent
și viitor.
Așadar „Primarul de
Codlea” este un specimen, o vietate ar spune unii însă eu nu sunt
sigur că așa și este, care își duce existența, izolat, atât în
interiorul lanțului carpatic cât și în afara lui, în imediata
apropiere. În lanțul trofic este atât de alunecos încât nu se
poate spune cu exactitate unde se situează.
S-a înmulțit excesiv în
România, la adăpostul democrației (demos + kratos = puterea
poporului), abuzând de caracterul reprezentativ al acesteia și
arogându-și, prin tot felul de tertipuri, dreptul de a reprezenta
niște oameni care își văd de viețile lor încercând să
parcurgă așa cum pot etapele pe scara evoluției umane.
În realitate „Primarul
de Codlea” se reprezintă pe el și interesele de grup care nu au
nici cea mai mică legătură cu sistemul reprezentativ sau cu
democrația.
De regulă, „Primarul de Codlea”, se izolează în instituțiile publice, în locurile întunecoase, ferit de lumina zilei, la adăpostul pânzelor de păianjen. Îi plac foarte mult primăriile pentru că acolo a găsit mediu propice, umed, călduț și potrivit de răcoros. Așa cum îi place lui. Dar mai și avansează în posturi cheie cu și mai multă umbră, umezeală și căldură, însă cu mult mai puțină liniște, iar asta nu prea-i place.
Când este nevoit să își
părăsească temporar cuibul se strecoară prin locurile umbroase
până când ajunge la umbra scenei sau sub vreo umbrelă în
mijlocul adunărilor populare pentru a face act de prezență.
Nicidecum din simpatie sau din interes sincer față de cei de pe
spatele cărora își completează osânza atât de necesară
depășirii anotimpurilor mai reci.
Niciodată nu dă bani de la el, ci de la ceilalți și întotdeauna strâmbă din nas dacă destinația fondurilor este una benefică pentru comunitate. Mai degrabă își face statuie decât să lase o portiță de dezvoltare durabilă pentru oamenii simpli.
Atunci când este nevoit să o facă și chiar nu are încotro direcționează banii către petreceri de mahala, cu mult fum de mici și băutură. Ideea principală este să țină comunitatea într-un stadiu primitiv de gândire și de dezvoltare, să-i răpească orice portiță către aceasta, iar comunitatea să nu ajungă în niciun caz să aibă încredere în ideile și în forțele proprii.
Niciodată nu dă bani de la el, ci de la ceilalți și întotdeauna strâmbă din nas dacă destinația fondurilor este una benefică pentru comunitate. Mai degrabă își face statuie decât să lase o portiță de dezvoltare durabilă pentru oamenii simpli.
Atunci când este nevoit să o facă și chiar nu are încotro direcționează banii către petreceri de mahala, cu mult fum de mici și băutură. Ideea principală este să țină comunitatea într-un stadiu primitiv de gândire și de dezvoltare, să-i răpească orice portiță către aceasta, iar comunitatea să nu ajungă în niciun caz să aibă încredere în ideile și în forțele proprii.
În relația cu oamenii pe
care, chipurile, îi reprezintă, adoptă un rânjet permanent, are
mâinile umede, ochii sticloși și privirea alunecoasă, iar poziția
spatelui, ușor aplecată spre înainte, pentru a părea cât mai
umil și mai la locul lui.
Se îmbrățișează cu
toată lumea, salută pe toată lumea, dă mâna lui firavă și
nemuncită pentru a fi strânsă și pipăită de toată lumea. Ba
mai mult, în momentele acestea reușește și să-și plece puțin
capul și privirea în raport cu oamenii de rând, dându-le binețe
sau șoptindu-le diverse glumițe răsuflate și laude.
Adoptă un ton cald, total
nespecific lui, cu o voce blândă ce are note liniare. Nimic nu iese
din context, fiind totul calculat și controlat.
Însă, pentru acest
sacrificiu, se desfată regește din tot ceea ce produce mai bun
urbea pe care o jumulește nu mai puțin de... patru ani. Zilnic.
Întâmpină mari probleme
când trebuie să iasă la aer curat, la soare din cauză că are
repulsie la verdele creat de natură însă este foarte interesat de
cel tipărit de om.
Fiind alergic la tot ce
este natural este lesne de înțeles faptul că face tot ce îi stă
în putere pentru a-i alunga pe cei cu dragoste de natură, cu poftă
de viață și cu zâmbetul pe buze. Dacă se poate ca aceștia să
plece în altă țară, pe perioadă nedetermintată, este perfect.
Îi vrea cât mai departe
de el, de locurile și de afacerile pe care le-a acaparat prin
viclenii și șmenuri.
De cei rămași în urbe
se ocupă personal cu ajutorul celorlalte specimene cu care a populat
subtil primăria și care sunt după chipul și asemănarea lui. Cine
a fost diferit ori a fost dat afară, ori a demisionat, ori încă se
chinuie din răsputeri să reziste.
„Primarul de
Codlea” nu are rude și nici prieteni, ci doar parteneri și
cunoscuți cu care face învârteli și matrapazlâcuri.
Însuși termenul MUNCĂ
îl oripilează, îl indispune și îi strică ziua de-a dreptul.
Dacă se insistă pe această direcție ajunge să aibă mari
probleme de sănătate fizică și psihică, internat prin spitale,
de regulă în străinătate, și rămâne cu sechele.
Familia și-o ține la
distanță de orice presupune omenie, modestie, onestitate sau
empatie asigurându-i o viață îmbelșugată și tremurând de
frică, ca nu cumva să se contamineze de la ceilalți care sunt buni
și dau dovadă de caracter.
În căminul respectivului
parazit al societății mirosul de mucegai moral este omniprezent,
umezeala vicleniei se prelinge prin orice colț al casei în timp ce
pânzele hoției stăpânesc toate ungherele casei.
Din păcate pentru el și din fericire pentru noi, copiii specimenelor de genul acesta vor avea șansa, și vor și profita de ea, de a duce o viață cinstită în vreme ce „Primarii de Codlea” vor tremura de spaimă că odraslele lor îi vor urî. Nu! Nu o vor face dar îi vor privi pentru totdeauna cu milă și uneori cu scârbă pentru toate mizeriile pe care aceștia le-au făcut unor oameni nevinovați care și-au văzut de viețile lor.
Din păcate pentru el și din fericire pentru noi, copiii specimenelor de genul acesta vor avea șansa, și vor și profita de ea, de a duce o viață cinstită în vreme ce „Primarii de Codlea” vor tremura de spaimă că odraslele lor îi vor urî. Nu! Nu o vor face dar îi vor privi pentru totdeauna cu milă și uneori cu scârbă pentru toate mizeriile pe care aceștia le-au făcut unor oameni nevinovați care și-au văzut de viețile lor.
Ce iubește cel mai mult
specia aceasta invadatoare numită „Primarul de Codlea”?
Cel mai mult iubește
cuvântul AFACERE.
Adică A(=fără)+FACERE=SĂ
FACI BANI FĂRĂ MUNCĂ.
Când vine vorba despre
acest aspect se simte ca peștele în apă. Orice presupune câștig
fără muncă fizică și efort intelectual i se potrivește perfect
ca o mănușă.
Desfășurând asemenea
acte parazitare, că activități nu pot fi numite, „Primarul de
Codlea” obține bani, produse și avantaje materiale în general
fără a fi nevoit să iasă din încăperea transformată în grotă
umbroasă, confortabilă și umed-călduță a Primăriei.
Pentru a-și asigura statutul și în vederea menținerii privilegiilor, el și cei asemeni lui, au intoxicat societatea românească, cu termenul de „băieți deștepți”.
Mulți inocenți, atât
din societatea civilă cât și din mass-media, s-au grăbit să
răspândească această etichetă fără a-și da seama că de fapt
nu fac altceva decât să intoxice un popor întreg catalogând o
entitate parazitară ca fiind una de succes și un model demn de
urmat.
În realitate, băieții
deștepți, majoritatea, au fost izgoniți din țară de către
„Primarul de Codlea”. Unii, care au mai rămas, se chinuie din
răsputeri să supraviețuiască sperând că se mai trezesc și
ceilalți, iar la un moment dat vor reveni cei izgoniți și își
vor lua înapoi ceea ce le aparține de fapt și de drept. România.
Care este cea mai mare
problemă?
Cea mai mare problemă nu
o reprezintă faptul că acest parazit ce își face veacul în
primăriile noastre și pe banii noștri se înfruptă cu rodul
muncii poporului român. Și nici faptul că pe mulți i-a izgonit
din propria lor țară. Fiindcă românii adevărați sunt inventivi,
onești, cu dragoste față de natură, muncitori și inteligenți.
Deci se descurcă până la urmă și supraviețuiesc până când
paraziții se vor decima între ei și vor ajunge să fie suficient
de puțini încât să fie puși în corzi.
Problema cea mai mare este că oamenii încă nu-și dau seama că „Primarul de Codlea” nu doar trăiește bine de pe spatele lor, ci îi urăște de-a dreptul și este în stare să facă orice pentru a-i șterge de pe fața pământului.
Ura este problema. Că
altfel, paraziții, ar putea fi duși în spate dacă și-ar vedea
doar de traiul bun. Parazitul nu se mai mulțumește că doar
trăiește, ci trebuie să urască. Cu cât ura sa este mai mare, cu
atât sâcâie gazda mai tare până la exterminare.
Consecințele se văd și
se vor vedea în continuare și contrar așteptărilor paraziților
ele constau în faptul că oamenii încep să se descurce pe cont
propriu, să muncească și să gândească împreună cu ceilalți
care au aceleași preocupări și probleme ca și ei.
Ia naștere unirea în cuget și-n simțiri între oameni din toate colțurile țării și chiar de peste hotare. Oamenii aceștia formează în jurul lor comunitățile reale ce vor fi pregătite pentru greul care de abia acum urmează și care are la bază o planetă întreagă exploatată cu lăcomie într-un mod demn de spitalele cu veselie.
Ia naștere unirea în cuget și-n simțiri între oameni din toate colțurile țării și chiar de peste hotare. Oamenii aceștia formează în jurul lor comunitățile reale ce vor fi pregătite pentru greul care de abia acum urmează și care are la bază o planetă întreagă exploatată cu lăcomie într-un mod demn de spitalele cu veselie.
În România, încet-încet
firele pânzei de păianjen, care au încorsetat comunitățile, sunt
desfăcute sau rupte (după caz) bucată cu bucată, geamurile vor fi
deschise larg pentru aerisire, iar măturile acompaniate de susurul
vorbelor oamenilor de bine vor curăța tot molozul adunat în zeci
de ani de către „Primarul de Codlea”.
Pereții vor fi curățați
de mucegai, ferestrele vopsite și spălate, în locul umezelii
râncede își vor face apariția miresme de mușcate în ghiveci și
de alte flori ce vor zâmbi pe la ferestre.
Domeniul public din fața
caselor oamenilor va avea parfumul căpșunilor copți și adieri de
cinste și de omenie, iar apa va fi curată, potabilă și
disponibilă pentru o comunitate întreagă ce o va ști folosi cu
responsabilitate.
Oamenii se vor ajuta între
ei și vor transforma întreaga Românie într-o grădină a
fericirii.
Ceilalți care sunt
atașați de betonul fierbinte al orașelor vor face tot posibilul
pentru a-i ajuta pe primii, cei de la sate și din orașele mai mici,
care au acces la un petec de pământ din care se va însănătoși
tot poporul, iar țara va prospera.
Adevărata prosperitate o
vom trăi cu toții în momentul în care forma de organizare a țării
va fi una complet nouă și adaptată la timpurile pe care le trăim.
O formă de organizare ce va avea tot ce a fost mai bun din toate
celelalte pe care le-am cunoscut până acum. Fără a ne mai cantona
de culoarea pielii, regiunea din care provenim și preferințele
religioase sau sportive.
Cu reguli simple, clare, morale pe care să le poată înțelege și respecta oricine.
În România se va vorbi limba bunului simț, al respectului față de semeni, muncă și natură, iar specia aceasta, „Primarul de Codlea”, sau ce o fi ea va fi una pe cale de dispariție.
Cu reguli simple, clare, morale pe care să le poată înțelege și respecta oricine.
În România se va vorbi limba bunului simț, al respectului față de semeni, muncă și natură, iar specia aceasta, „Primarul de Codlea”, sau ce o fi ea va fi una pe cale de dispariție.
Așa să ne ajute Dumnezeu, Natura, Străbunii sau oricine doriți dumneavoastră numai să ne apucăm de treabă și să o facem!
România suntem fiecare dintre noi! Hai România, oriunde te-ai afla!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu