Ați auzit că Ponta s-a „pontat” în pantaloni?
După ce ni se aruncase în față, pe site-ul Ministerul Finanţelor, proiectul noului Cod Fiscal şi al Codului de procedură fiscală, care măreşte mai multe taxe, au început să facă scandal toți românii care se informează.
Și au făcut scandal prin toate mijloacele pe care le-au avut la dispoziție.
În consecință, aceste „bomboane” de pe colivă, proiectul codurilor, au fost retrase și vor fi reanalizate și supuse din nou discuțiilor și dezbaterilor publice.
Concluzia este că pe români i-a cam durut în fund de mafia instituționalizată fiindcă, în realitate, marea majoritate a românilor sunt cam independenți.
De ce?
Pentru că atunci când îți cam produci de papa, ai apă potabilă la discreție, aer curat și un mediu sănătos te cam doare în dos de mafioți.
Dar, mafioții, ca orice alți mafioți, nu se opresc până când nu distrug tot, iar acum au cam ajuns în zona în care încep frecușurile dintre interesele lor (de a-și menține nivelul de „confort” și „bunăstare” pe spatele nostru) și interesul oamenilor (de a-și vedea de viață liniștiți așa cum consideră fiecare de cuviință).
Punctul slab al societății noastre este că ne mulțumim să supraviețuim doar prin satisfacerea necesităților de bază, când am putea trăi mult mai bine, iar în plus am salva de la dezastru mediul înconjurător, resursele neprețuite, asigurând astfel un viitor și celor care vin după noi.
Eu zic, ca o părere personală, că zilele mafioților au cam început să fie numărate.
Cu cât mai mulți dintre noi vom lua atitudine și le vom refuza ofertele prin care doar ne sărăcesc și ne desproprietăresc, cu atât mai repede vom reuși să ne reorganizăm și să o apucăm pe un trend ascendent și SĂNĂTOS.
Din partea poporului român, pe zi ce trece, începe să se audă, tot mai tare, următorul mesaj: „oamenii nu vă mai acceptă, infractorilor!”
Aici puteți citi articolul de pe Realitatea.net:
„Ponta, speriat de impactul public: Proiectul noului Cod Fiscal, care măreşte taxele, a fost retras.
Ministerul Finanţelor a retras de pe site proiectul noului
Cod Fiscal şi al Codului de procedură fiscală, care măreşte mai multe taxe,
relatează Realitatea TV. Retragerea din dezbaterea publică a documentelor a
fost făcută la solicitarea premierului Victor Ponta, după reacția vehementă a
unei părți a presei.
Premierul Victor Ponta a cerut retragerea din dezbaterea
publică a proiectelor Codului Fiscal şi Codului de procedură fiscală care
măreau mai multe taxe. Decizia a fost luată după un val de critici formulate de
jurnalişti şi analişti economici.
"În urma solicitării prim-ministrului Victor Ponta,
Ministerul Finanţelor Publice a retras pe de site-ul ministerului proiectele
Codului Fiscal şi al celui de Procedură Fiscală, pentru ca acestea să fie
analizate în cadrul Guvernului înainte de începerea dezbaterii publice.
Intenţia Guvernului este de a iniţia o dezbatere publică deschisă şi
transparentă cu privire la modificările necesare Codului Fiscal şi Codului de
Procedură Fiscală, însă dorim, în acelaşi timp, şi adoptarea de măsuri care să
contribuie la continuarea creşterii economice şi la limitarea extinderii
poverii fiscale. În prezent, una dintre priorităţile Guvernului este de a
limita evaziunea fiscală, inclusiv prin modificări ale Codului Fiscal şi
Codului de Procedură Fiscală. Modalitatea în care se vor concretiza aceste
intenţii, după discuţii cu specialişti şi societatea civilă, va fi decisă de
Guvern şi va fi supusă consultării publice înainte de aprobarea de către
Parlamentul României. Propunerile care vor fi asumate de Guvern vor fi
dezbatute şi asumate, împreună cu Bugetul pentru anul 2015, de către
Parlamentul României", anunţă un comunicat al Ministerului Finanţelor
Publice.
Retragerea proiectului, anticipată încă de ieri
Retragerea proiectului de modificare a Codului Fiscal a fost
anticipată încă de vineri seara de strategul politic Cozmin Gușă, într-o
intervenție la Realitatea TV. Postul de televiziune relata știrea apărută pe
Mediafax spre miezul nopții, asta în timp ce televiziunile apropiate arcului
guvernamental o ignorau complet. "Că s-a gândit domnul Ponta să facă o
bucurie baronilor sau că i-au impus baronii lui Ponta să crească taxele e
totuna. Suntem pe o spirală a lipsei de ecou, iar într-o asemenea spirală nu
poate veni nimic bun. Ce s-ar putea întâmpla pozitiv, ca acest proiect să fie
retras, dar și asta s-ar face din rațiuni populiste", a declarat vineri
seara, consultantul politic Cozmin Gușă, la Realitatea TV.
Ce prevăd proiectele
Persoanele fizice care deţin clădiri cu o altă destinaţie
decât cea de locuinţă vor plăti un impozit reprezentând până la 2% din valoarea
impozabilă, iar impozitul pe maşini va fi majorat semnificativ, de două ori şi
jumătate în cazul autoturismelor cu motorizări de până la 1.600 centimetri
cubi, scrie MEDIAFAX.
Documentul stabileşte că persoanele fizice, care în prezent
sunt impozitate cu 0,1% din valoarea impozabilă a clădirii, vor fi obligate să
achite pentru clădirile nerezidenţiale un impozit cuprins între 0,25 şi 1,5%
din valoarea calculată de către un evaluator autorizat sau de 2% din valoarea
impozabilă, dacă nu există un raport de evaluare, scrie MEDIAFAX.
Astfel, persoanele fizice vor fi taxate similar firmelor
care deţin astfel de clădiri.
Cota impozitului pe clădiri pentru care există un raport de
evaluare va fi stabilită de primărie.
În acelaşi timp, proiectul modifică valorile de impozitare
şi coeficienţii de ajustare pentru locuinţele persoanelor fizice, însă suma de
plată va rămâne foarte apropiată de valorile actuale.
Modificări vor fi efectuate de Guvern şi la impozitul pe
terenul din intravilan, unde suma de plată creşte proporţional cu rangul şi
zona localităţii, ajungându-se la creşteri de la 10.353 lei/hectar la 83.000
lei/hectar.
Pentru proprietarii de maşini, impozitul va creşte de la 8
lei la 20 lei pentru fiecare 200 centimetri cubi în cazul autoturismelor cu
motoare de până la 1.600 cm3 inclusiv şi de la 18 lei la 30 lei/200 cmc pentru
maşinile cu o capacitate cilindrică cuprinsă între 1.601 cmc şi 2.000 cmc
inclusiv.
Pentru autoturisme cu o capacitate cilindrică între 2.001
cmc şi 2.600 cmc inclusiv, impozitul va scădea însă, de la 72 lei la 60 lei/200
cmc, scăderea continuând şi pentru maşini cu motoare mai mari.
Majorări de impozit vor fi efectuate şi pentru maşini de
marfă, motociclete, bărci cu motor, scutere de apă.”